Mărturii

Cuvinte sincere ale unor femei care au trăit durerea, dar și bucuria vindecării de Vaginism. Daca aceste marturii ți-au vorbit, nu ezita să ne contactezi!

După 10 ani grei (vaginism)

Cuvintele sunt greu de găsit să exprime emoțiile, trăirile și intensitatea momentelor petrecute la Her Therapy Center. Pace, zâmbet, încredere, sprijin, putere, sfat, prietenie, dăruire, echilibru, ajutor, speranță, curaj… toate acestea și nu numai le-am trăit aici cu Daniela și Flavia. Sunt recunoscătoare cerului și vouă pentru minunea vindecării realizate aici. Ușor, dar sigur realizez că viața mea a luat deja o altă direcție. Pentru mine ați fost doi îngeri pe Pământ. Chipurile îngerilor nu se uită niciodată! Vă voi purta mereu în suflet.. Vă prețuiesc și mă rog să fiți răsplatite cu tot ce au nevoie sufletele voastre bune!

VEZI ARTICOL

Acum mă simt o femeie normală (vaginism)

Până acum câteva luni nu vedeam nici o soluție pentru problema mea, credeam că am să mă lupt toată viața cu ea. În fiecare zi îmi fura din bucuria și energia vieții. Însă, mulțumită Danielei, care în ciuda faptului că i-a fost extrem de greu, a ales să vorbească despre vaginism. Astfel, am putut da un nume problemei mele și mai mult de atât aveam speranța că o să fiu vindecată. Când am ajuns la Her Therapy Center nu știam la ce să mă aștept, nu aveam detalii cu privire la tratament, dar Daniela și Flavia mi-au inspirat foarte multă

VEZI ARTICOL

Nu îmi venea să cred că nu sunt singura (vaginism)

Numele meu este Anna, am 23 de ani și am crescut într-o familie frumoasă și credincioasă. Ziua nunții a fost una plină de bucurii. Căsătoriți am pornit împreună pe acest drum cuprinși de o dragoste adâncă. Ca să fiu sinceră, nu îmi era groază de noaptea nunții. Totuși, când a sosit și acel moment, am întâmpinat probleme în a ne consuma căsnicia. După un timp, am decis să merg la un consult ginecologic. Doamna doctor mi-a spus că sunt sănătoasă, să beau puțin vin și să mă relaxez. M-a sfătuit să mai încercăm și dacă nu reușim, să revin la

VEZI ARTICOL

A răsărit vindecarea ca ghioceii primăvara (vaginism)

      După apoape 3 ani de supărare, de gânduri și gânduri, de vise spulberate a venit și ziua cea mare.. ziua de 8 martie, când pentru prima dată am intrat într-un cabinet și nu am mai simțit frică, nu am mai început să tremur, nu am mai avut fiorul de spaimă și panică, nu am mai avut acel gând de a fugi de pe scaunul doctorului și să nu îmi mai încordez toți mușchii de parcă ar vrea cineva să mă taie. A fost un sentiment de nedescris, a fost ceva ce nu am mai simțit niciodată și am crezut

VEZI ARTICOL

Tumult și frumusețe (vaginism)

Hei Puternico, Doresc să îți las câteva gânduri… Înainte de toate vreau să îți spun: Ai încredere! Vei reuși! Vreau să îți spun că acest început, chiar dacă poate e unul plin de felurite emoții sau poate părea unul greu, să știi că e unul frumos care de fapt aduce mai multă speranță ca niciodată atunci când vine vorba despre vaginism. Te așteaptă una din aventurile vieții tale, și e una pe cinste, care îți va schimba întreaga viață. Mai apoi aș vrea să te încurajez și să îți spun: Se poate! Chiar dacă vor fi zile bune și mai puțin bune,

VEZI ARTICOL
her-therapy-center-din-adancimea-prapastiei

Din adâncimea prăpastiei… sus pe munte (vaginism)

Când am ajuns aici, eram după un lung șir de tratamente, operații, ședințe de consiliere, luni de psihoterapie și ani de durere. Durere la contact sexual, durere emoțională, respingere totală față de actul intim, obosită psihic și emoțional, deznădăjduită și dezamăgită de faptul că tot ce încercasem pentru a îndepărta durerea cu speranța că se va rezolva, nu a dat nici un rezultat. Am ajuns aici cu o ultimă speranță, crezând că va fi același tipar de dezamăgire. Dar… Surpriză! Când nimeni nu mi-a dat soluții, aici le-am găsit. Când nimeni nu mi-a oferit speranță, am găsit la Her Therapy

VEZI ARTICOL

Despre Vindecare…(vaginism)

Nu știam exact ce am, ce știam sigur era că sufeream în tăcere…până când am dat de emisiunea de pe A7TV în care a apărut o ființă extraordinară care vorbea atât de frumos și încurajator, explicând totodată povestea tristă prin care trecuse, adică povestea vaginismului. Așa mi-am dat seama cu lacrimi în ochi, că povestea ei se aseamănă 100% cu a mea. Am plâns, m-au încercat o grămadă de sentimente și neliniști. Îmi doream să cunosc singura persoană care mă înțelegea, așa că într-o seară mi-am făcut curaj și i-am scris Danielei. Programarea la Her Therapy Center a fost făcută, iar

VEZI ARTICOL

8 ani de suferință și 2 săptămâni de vindecare (vaginism)

După ani de încercări și eșecuri repetate, rugăciuni, așteptări amânate, pașii noștri au fost îndreptați spre Her Therapy Center – locul în care am găsit vindecarea. Am fost ajutată de două fete pregătite, războinice, gata de luptă, determinate, neînfricate și ferme în războiul împotriva vaginismului; dar totodată pline de dragoste, compasiune și blândețe. Dragi fete și femei, care ați ajuns aici și vă confruntați cu vaginismul, da, îndoielile pot fi mari, probabil nu știți la ce să vă așteptați și vă încearcă tot felul de gânduri, totuși eu vă îndemn să fiți încrezătoare! Oricine pășește în acest loc – Her Therapy

VEZI ARTICOL

Mi-am recâștigat căsnicia! (vaginism)

Mă numesc Beatrice și am 25 de ani. Am crescut într-o familie frumoasă și iubitoare. La vârsta de 14 ani am cunoscut un băiat care mi-a devenit mai târziu soț. Pot spune că am avut o adolescență frumoasă. Am crescut împreună, ne completam unul pe celălalt, eram implicați în diverse activități, iar cu trecerea timpului aveam gânduri și mai serioase de căsătorie. Gânduri pe care le-am și împlinit. A fost o nuntă frumoasă, exact cum ne-am dorit. Cine s-ar fi gândit că într-o zi se poate schimba totul?            Așa cum este normal, am încercat să ne consumăm căsnicia, însă corpul meu

VEZI ARTICOL
her-therapy-center-anii-mancati-de-lacuste

Am primit înapoi anii ‘mâncați de lăcuste (vaginism)

Mă uit în jurul meu… oare de aici va începe vindecarea mea? Am încercat în atâtea locuri chiar mai frumoase dar.. nimic! Am încercat să mă resemnez, să accept că e un alt sezon în viața mea dar nu puteam să nu mă gândesc la soțul meu, de aceea m-am decis să mai încerc și aici.. mă așez tăcută și ascult îndrumările, nu mai am nimic de pierdut. Simt și văd că Dumnezeu lucrează împreună cu ele. Pe lângă exercițiile pe care trebuie să le fac, Daniela neobosită îmi „predică’’, mă ajută să conștientizez realitatea și ce s-a întâmplat în

VEZI ARTICOL

Acest blog a fost creat din dorința de a oferi mai multe informatii relevante situației tale și mărturii fascinante ale unor femei cărora tratamentul pentru vaginism le-a schimbat viața.