Mă numesc Beatrice și am 25 de ani. Am crescut într-o familie frumoasă și iubitoare. La vârsta de 14 ani am cunoscut un băiat care mi-a devenit mai târziu soț.
Pot spune că am avut o adolescență frumoasă. Am crescut împreună, ne completam unul pe celălalt, eram implicați în diverse activități, iar cu trecerea timpului aveam gânduri și mai serioase de căsătorie. Gânduri pe care le-am și împlinit. A fost o nuntă frumoasă, exact cum ne-am dorit. Cine s-ar fi gândit că într-o zi se poate schimba totul?
Așa cum este normal, am încercat să ne consumăm căsnicia, însă corpul meu lupta împotriva lui și nu am reușit. Acea noapte pentru mine a fost un mare semn de întrebare. De ce trebuia să se schimbe totul? În 6 ani de relație nu a existat nimic care să meargă greșit, până la momentul la care niciunul din noi nu se aștepta. Este foarte greu să ai o viață „perfectă” și dintr-o dată să se schimbe TOT. Nu știi cum să te comporți sau cum să reacționezi. După câteva zile am plecat în luna de miere. A fost superb, dar tot nu am putut să ne consumăm căsnicia. Treceau zile, luni…Nimic nu se întâmpla. Am citit multe cărți, am urmărit documentare, am fost la doctor, m-am operat, dar tot fără succes. În loc să se remedieze situația, era tot mai greu. Nu știam de unde să mă adun, de unde să mai prind puțin curaj și speranță.
Eu nu sunt o persoană căreia să îi placa să vorbească despre viață personală, cu atât mai puțin despre cea intimă. Am primit multe sfaturi, dar tot ce ni se propunea încercaserăm la acel moment. După câteva luni s-a aflat despre problema mea și oamenii au inventat tot felul de neadevăruri. Eram acuzată, judecată, privită cu alți ochi, dar nimeni nu știa adevărul în afară de mine și soțul meu. Mi se spunea că nu îl iubesc. Sunt unele lucruri care nici nu merită menționate, fiind absurde. Niciuna dintre aceste persoane nu mă cunoștea îndeajuns încât să mă judece pentru ceea ce fac sau nu. Ele nu au văzut sacrificiile pe care le-am făcut, nu au simțit luptele mele, gândurile mele. Nu au stat cu mine treze nopți întregi. Aceste lucruri m-au afectat foarte tare. M-am consumat mult. Era presiunea mare și am ajuns să cred că sunt nebună. Luptele cu tine însuți sunt cele mai grele.
Era foarte greu să-mi văd soțul cum suferă. Nu puteam să îl ajut cu nimic. Am ajuns să ne îndepărtam mult, pentru că pur și simplu nu ne mai înțelegeam, având certuri din nimic. Eram disperată și nu puteam să îmi imaginez viața mai departe. Așteptam momentul să mă trezesc la realitate, când, de fapt, asta era realitatea. Viața mea perfectă devenise un chin, un haos. Împreună încercam să fim tari, dar eșuam. După un an și jumătate am divorțat. Nu a fost o decizie ușoară, dar atunci o vedeam drept singura soluție, deși nu voiam deloc asta. Niciunul nu mai făcea față situației. Erau prea multe frustrări și dezamăgiri. Am încercat să mergem pe drumuri diferite, dar nu am rupt niciodată legătura. Am avut pe parcurs și câteva împăcări, dar cu final eșuat. Adevărul e că amândoi am avut lupte pierdute și nimeni, niciodată, nu va putea înțelege sentimentul dureros de a trăi cu o problemă la care nu ai nici măcar un nume.
Într-o zi obișnuită, înainte de a merge la lucru, am intrat pe Youtube unde a apărut ca recomandare un video cu titlul „Vaginism”. Nu mai auzisem niciodată despre acest termen, inițial evitând să îl vizionez. După câteva ore bune, m-am întors la el, așa cunoscând-o pe Daniela Maron. Datorită curajului ei, problema mea avea acum un nume. Videoclipul mi-a dat nădejde. A fost cea mai mare ușurare. În sfârșit găsisem pe cineva care să mă înțeleagă cu adevărat, să îmi știe trăirile, gândurile, luptele. Am plâns de fericire. Aveam o nouă speranță și știam că viața mea se va schimba din nou. Dumnezeu i-a dat mult curaj și putere Danielei să facă acel video și să poată vorbi de o problemă care nu este una tocmai ușoară și mereu îi voi fi recunoscătoare pentru asta. Am aflat apoi despre un centru de terapie din Cluj, în care femeile cu aceeași problemă găsesc vindecare.
Am luat legătura cu Daniela și am ajuns la Her Therapy Center, entuziasmată și conștienta că viață mea după tratament vă fi schimbată. Aveam emoții, nu îmi venea să cred că voi fi vindecată. Simțeam că visez după atâta durere în viața mea. Am fost primită cu multa căldură și iubire. Mă simțeam în siguranță, protejată și înțeleasă. Nu mi-a fost rușine de nimic, nici nu mai voiam să plec acasă. A fost o experiență provocatoare, dar frumoasă meritând toate sacrificiile depuse. Atât timp cât lupți pentru tine, vei ieși învingătoare. Nimic nu e ușor pe acest pământ, dar nici imposibil. Pentru mult timp am crezut că nu mai exista speranță pentru mine și că așa sunt eu. Dar cu Dumnezeu orice este posibil. Suntem create de El și suntem mai puternice decât ne imaginăm noi. În timpul tratamentul mi-am dat seama de asta și de cât de mult am evoluat pe parcursul vieții.
Nu doar că ești vindecată, ci și transformată. Devii o altă versiune a ta. Simți că poți să înfrunți orice. Fetele m-au ajutat să mă acomodez cu procedurile. Vedeam cum zi de zi progresez și cum totul începe să revină la normal, învățam despre problema mea și cum să lupt împotriva ei. Fetele sunt pregătite să te ajute, pun suflet în tot ceea ce fac. Experiența a fost cu mult peste așteptările mele.
În încheiere vreau să vă încurajez să nu vă dați bătute niciodată. Speranță încă există. Suferința aduce mereu binecuvântări și lucruri frumoase. Pentru mine acești ani au fost dificili, însă mi-au construit caracterul. Sunt incredibil de mandră de omul care am ajuns, deși știu că mai am de schimbat multe.
„Her Therapy Center” îți va oferi o nouă șansă și o nouă perspectivă asupra vieții. Într-un timp relativ scurt, viața capătă un nou sens. Poți fi vindecată. Nu amâna!
Beatrice
25 ani
