După apoape 3 ani de supărare, de gânduri și gânduri, de vise spulberate a venit și ziua cea mare.. ziua de 8 martie, când pentru prima dată am intrat într-un cabinet și nu am mai simțit frică, nu am mai început să tremur, nu am mai avut fiorul de spaimă și panică, nu am mai avut acel gând de a fugi de pe scaunul doctorului și să nu îmi mai încordez toți mușchii de parcă ar vrea cineva să mă taie. A fost un sentiment de nedescris, a fost ceva ce nu am mai simțit niciodată și am crezut din prima clipă că voi fi vindecată, chiar dacă abia atunci le-am cunoscut pe Daniela și Flavia, chiar dacă abia am schimbat două vorbe dar eu eram convinsă că mă voi vindeca, aveam încredere în ele că mă vor ajuta să fiu o femeie normală, care se poate bucura de căsnicie. Știu o să te întrebi “cum să ai încrede în cineva pe care nici nu îl cunoști?” Dar cum să nu am încredere și să nu cred din toată inima când în fața mea era Daniela, care era vindecată de vaginism?! Pentru mine a fost imposibil să nu cred.
În timpul tratamentului nu a fost ușor dar nici atât de greu încât să spun “las totul și plec”. Uneori a fost ca o furtună, gândurile și frica veneau asupra mea, dar le mulțumesc din toată inima, fetelor, Danielei și Flaviei, că au luptat cot la cot cu mine, să le biruiesc, să nu mai las gâdurile rele să prindă rădăcini… dar de cele mai multe ori a fost ca zilele de primăvară, pe zi ce trecea, ca și un ghiocel, ieșeam din ce în ce mai mult și lăsam în urmă axietatea care pusese stăpânire pe mine acum mult timp. Da, exact, în 14 zile am dat-o jos de pe scaun (chiar dacă ea avea rădăcini puternice) și m-am așezat eu.. era și timpul!!
Și uite așa s-au scurs două săptămâni, nici nu știu când a fugit timpul… a venit ziua în care a trebuit să-mi iau rămas bun de la tot ce înseamnă “Her Therapy Center”. A fost greu când am plecat, cu lacrimi în ochi de bucurie dar și de tristețe pentru că aceste doua fete în două săptămâni mi-au ajuns la inimă cum nu au făcut-o alte persoane în mulți ani.. Vă mulțumesc, sunteți două suflete atăt de puternice și de răbdătoare.. sunteți minunate! O să-mi fie dor de voi! Mulțumesc pentru șansa de a vă cunoaște și pentru că m-ați vindecat! Există minuni, chiar dacă de multe ori nu credem în ele, dar există!
Pentru voi, dragilor care citiți acest mesaj, viitoarele paciente, să nu vă fie frică că nu e așa de mare furtuna pe cât ne-o imaginam noi… vă doresc putere și încredere în voi. Va apărea soarele și nu va mai dispărea! Sunteți speciale!
Daniela, ești un om cum nu prea mai găsești, ești o binecuvântare, vei rămâne mereu în inima mea.. mă rog ca Dumnezeu să îți dea putere, să te întărească în tot ce faci. Îți mulțumesc că m-ai îndrumat și mi-ai dat sfaturi extra despre cum să gestionez anumite situații din viața mea.. Iți mulțumesc că mi te-ai oferit ca sprijin.
Dragă Flavia, ești un suflet frumos și empatic. Am simțit că ești acolo cu mine și că îmi înțelegi durerea și suferința. Te îmbrățișez și să rămâi puternică. Ceea ce faci, contează!
Fetelor sunteți absolut minunate și abia aștept să ne revedem, să ne aducem aminte de aceste zile cu bucurie.. Vă mulțumesc că m-ați îndurat!
Cu mult drag,
Tabita D.
23 ani
