După multe vizite la ginecolog, ședințe de psihoterapie și alte metode alternative de vindecare, am ajuns într-un final anul acesta să găsesc un nume pentru afecțiunea mea – vaginism.
Momentul în care am dat peste pagina de Instagram – Her Therapy Center a fost unul memorabil. Îmi aduc aminte ce am simțit atunci – o stare de fericire pentru că am găsit rezolvarea și vindecarea mult așteptată și totuși în același timp tristețe, pentru că realizasem faptul că eu chiar am o afecțiune reală.
M-am programat din februarie pentru luna august și vă spun sincer că am numărat zilele până la programare cu o consecvență aparte. Eram atât de entuziasmată să ajung la centru și încrezătoare că aici găsesc vindecarea și chiar așa s-a și întâmplat.
Daniela, îți mulțumesc pentru că ai făcut posibilă vindecarea mea, mi-ai explicat tot ce aveam nevoie să știu cu blândețe și iubire. Ești o persoană minunată, iar ceea ce faci pentru noi, femeile, înseamnă enorm.
Flavia, îți mulțumesc pentru că ai fost alături de mine pe tot parcursul tratamentului, m-ai ascultat, m-ai încurajat, m-ai ajutat, m-ai consiliat. Ești o persoană minunată.
Astăzi, cu zâmbetul pe buze pot spune că sunt vindecată și vă mulțumesc enorm pentru asta. Continuați să faceți ceea ce faceți pentru că sunteți pansament pentru rănile noastre.
Vă iubesc și vă mulțumesc din suflet!
E.
