Vă scriu aceste rânduri în seara zilei de 23 august 2021, ziua în care simt ca viața mea s-a schimbat.
Mă copleșesc o mulțime de sentimente: bucurie, împlinire, satisfacție, dar mai ales sentimentul de mulțumire față de El, de Dumnezeu. Am reușit să depășesc unul dintre cele mai mari obstacole ale vieții mele, lupta cu VAGINISMUL.
Niciodată nu mi-a plăcut să scriu despre ce simt, dar azi aș putea scrie o mie de cuvinte.
M-am luptat cu vaginismul timp de 9 ani, fără să știu măcar ca am așa ceva. Mi-am facut tot felul de ganduri despre ce aș putea avea, până anul acesta cand am fost diagnosticată de un medic ginecolog cu vaginism.
Am pășit in familia Her Therapy Center încrezătoare, dar totodată confuză. Voiam să cred ca totul o să fie bine, dar parcă era ceva ce îmi spune că nu o să reușesc. Alături de Flavia și Daniela, am descoperit că acel ceva are un nume, anxietate. Nu vreau să o scriu cu majuscule pentru că nici măcar atât nu merită.
Dragile mele, Daniela și Flavia, sunteți 2 suflete minunate și pline de iubire fața de oameni, dar mai ales față de acei aflați la nevoie.
Îmi aduc aminte și acum prima zi, de parcă a fost ieri. Nu știam exact ce să vă povestec și eram stânjenită, dar cu ajutorul vostru am reușit să trec peste toate piedicile și ‚,să mai pun câte un steguleț’’. Mă rog Lui Dumnezeu să vă dea sănătate și putere să vă duceți la capăt misiunea, pentru că aceasta este misiunea voastră.
Iar vouă, viitoare paciente ale centrului, vă spun să fiți puternice și pline de speranță că o fie bine, pentru că ,,monstrul nu e nici pe departate atât de mare pe cât ni-l imaginam noi’’
Și cum orice lucru din viața noastră nu se face usor, nici acest drum nu este unul ușor, dar este poate cea mai frumoasă experiență, iar împlinirea resimțită este pe măsură.
În cele 2 săptămâni de tratament am realizat ca pe drumul nu am fost singură. Pe lângă fete și soțul meu, a fost și Dumnezeu cu mine, pe care L-am simțit la tot pasul și care nu m-a lăsat să ma întorc din drum. ,, Pot totul în Hristos, care mă întărește’’.
La final vreau sa va scriu versurile unei melodii, care mi-au rămas întipărite în minte și care mă ajută:
,, Ascultă suflete al meu,
Iată realitatea ta
Ești iubit de Dumnezeu,
Asta nu se va schimba.’’
Daniela și Flavia ocupați un loc în inima mea, vă iubesc.
Cu toată dragostea,
Adela
