Eu cred că nici nu se putea potrivi o dată mai bună decât cea în care scriu acum, 1 martie. Primul gând care mi-a trecut prin minte cu privire la aceasta a fost: RENAȘTEREA. Așa cum primăvara fiecare floare, copac prinde viață și culoare din nou, totul renaște și înflorește după o friguroasă și apăsătoare iarnă. Așa mă simt și eu acum, după un anotimp al frângerii, al întristării, al deznădejdii, al frustrării… a venit și pentru mine anotimpul speranței, al credinței, al păcii și al biruinței.
Din prima întâlnire, Daniela mi-a spus un citat pe care îl parafrazez: ”Perlele rare se găsesc în adâncul mării” – a fost prima notiță pe care am scris-o în telefon chiar în prima zi a tratamentului. A fost atât de profundă, încât am înțeles multe din puține cuvinte. În adânc, în vale, Dumnezeu a avut un plan de lucru cu mine, ca de altfel cu fiecare din noi dar pe care poate deseori mi-a fost greu să îl înțeleg. Dar ce să vezi? Începi să înțelegi doar parcurgându-l personal și mergând prin credință. Până la urmă despre asta e credința nu?
Și ce perlă rară m-a ajutat Dumnezeu să descopăr la Her Therapy Center.
Mă gândesc la cele două săptămâni care nu au trecut, ci au zburat și trăiesc un conflict interior: mă bucur și îmi pare rău că s-a terminat. Mă bucur că am avut putere, curaj și astăzi pot afirma că sunt VINDECATĂ și totuși îmi va fi dor de tot ce au însemnat aceste două săptămâni: dragile mele Daniela și Flavia, mulțumesc pentru momentele de vulnerabilitate care m-au făcut mai puternică, dar bineînțeles și de teme (ar fi păcat să nu le menționăm și să nu le recunoaștem meritele). Deseori acestea m-au pus într-un timp de procesare foarte important și special.
Daniela și Flavia, sunteți făcute pentru Her Therapy Center! Nu știu dacă se puteau găsi două persoane mai potrivite decât voi. Atât de blânde, calme, cu o voce atât de liniștitoare, pline de dragoste, empatice, ceea ce nu este un lucru întotdeauna ușor. Chiar citisem zilele trecute despre compasiune și o frază spunea așa: ”Compasiunea nu este o tehnică pe care să o poți dobândi profesional; este o dovadă de caracter creștin și de dragoste.” Faptul că v-am simțit atât de alături de mine, că ați făcut și greul să nu pară așa greu, că m-ați făcut să râd și în momentele de maximă concentrare, au ajutat extrem de mult pe tot parcursul tratamentului meu. Dacă cineva vreodată va încerca să vă oprească, să nu luați în seamă. E chemarea voastră clară!
Să rămâneți întotdeauna aproape de inimile femeilor care vă trec pragul, pentru că prin voi ele gustă vindecarea, restaurarea trupurilor și a inimilor.
Nu m-am așteptat la acest progres minunat pe care l-am simțit pe toate planurile… de la penetrare la gândire.
Să mă gândesc la penetrare fără durere, părea un vis frumos și totuși imposibil de realizat. Nu și acum! Mintea mea e schimbată și eliberată!
Vă suntem recunoscători pentru toate informațiile ce vor ajuta căsnicia noatră! Mă simt onorată să vă cunosc. Sunteți speciale în inima mea și veți rămâne în rugăciunile mele.
L.P
