Bun venit pe Blog!

Perspectiva unui soț – vaginism
După 2 ani, 4 luni și 16 zile de căsătorie, de necunoscut, de întuneric, am ajuns în final la Her Therapy Center, unde înainte de toate am cunoscut două femei: puternice, pline de viață, de cunoștințe, de înțelepciune, înțelegere, empatie și de tot ce aveam noi ca și familie nevoie. Am știut că suntem în locul potrivit, cu persoanele potrivite, la momentul potrivit (urma să aflu pe parcurs). Mare mi-a fost mirarea când după prima ședință, soția s-a întors acasă cu zâmbetul pe buze și extrem de entuziasmată. Recunosc că eram puțin sceptic înainte să ajungem la Her Therapy Center.

Când mă așteptam mai puțin – vaginism
Au trecut 4 ani de când mă lupt cu vaginismul, desi primii doi ani nu am știut ce am! Au fost ani de trisețe, de nesiguranță, de durere.. Totuși, într-o zi, când mă așteptam mai puțin, am găsit-o pe Daniela pe Youtube și povestea ei. Cred cu tărie că nimic nu e întâmplător. Nu îmi venea să cred că Daniela s-a confruntat exact cu același lucru cu care mă confruntam și eu! De aici a mai durat un an până am ajuns la Her Therapy Center. Cu emoții și fără să știu ce urmează am pășit spre centru, unde imediat

După 4 ani de durere – Vaginism
Vindecată, eliberată… după 4 ani de teamă, rușine, frustrare, am reușit. Dacă eu am putut și tu poți. Ai curajul să lupți chiar dacă o să vină momente când va trebui să vezi dincolo de durere. Pune-ți gândurile în ordine, concentrează-te și gândește-te că durerea ne crește. Nu o să ți se întâmple nimic rău, vei fi ajutată cu multă dragoste de Daniela și Flavia, de care o să îmi fie dor. În momentul în care Dumnezeu îți îngăduie o situație dificilă, El îți dă și soluția și puterea necesară. Vei uita lupta când vei primi victoria. Cu drag, A.

Perlă prețioasă găsită în lupta cu vaginismul
Un parcurs de aproape 3 ani de frământări, de dezamăgiri, așteptări neîmplinite, vise spulberate, sentimente greu de exprimat…O perioadă lungă de întrebări, confuzie, nesiguranță până într-o zi când totul a devenit clar. Am aflat problema care nu mi-a dat pace până acum. Am pășit cu o oarecare ezitare la Her Therapy Center, având imaginea foarte clară de la medicul ginecolog, care îmi inducea teamă și anxietate. Dar aici am găsit altceva! Daniela și Flavia sunt îngerii lui Dumnezeu printre noi. Dragilor, purtați cu voi o mireasmă cerească, împrăștiați parfumul dragostei! Sunteți aducătoare de vești bune, speranță, eliberare și vindecare. Pe

Cunosc durerea vaginismului
Am biruit! Încep prin a-ți spune că îți cunosc durerea. Știu că pășești cu teamă, dar ai încredere deplină oricât de greu îți este să crezi asta. Ai încredere, vei reuși! Este o luptă grea pe care o duci cu mintea ta, nu lăsa anxietatea să mai pună stăpânire pe tine și să-ți fure cei mai frumoși ani din viața ta. Sunt N., am 21 de ani și sunt căsătorită de doi ani. Au fost doi ani plini de durere, doi ani în care nu mi-am înțeles rostul pe pământ,. Îl învinuiam pe Dumnezeu și nu înțelegeam cu ce am
